Regulament
- Capitolul 1.Despre PsySpeaking
Proiectul PsySpeaking, din cadrul Asociaţiei Studenţilor la Psihologie şi Sociologie din Timişoara, are drept obiectiv dezvoltarea abilităţilor de a vorbi în public, precum şi popularizarea conceptului public speaking în rândul tinerilor. Echipa PsySpeaking doreşte să încurajeze tinerii să facă un pas în față și să vorbească în public fără teamă, oferindu-le toate instrumentele necesare pentru a susţine un discurs bun.
Proiectul se va desfăşura în perioada 5 – 21 Aprilie 2021, după cum urmează:
- Pre-eveniment, 6 Aprilie 2021;
- Ateliere, 12-13 Aprilie 2021;
- Concurs, 17-24 Aprilie 2021;
Participarea la evenimentele, atelierele și concursul din cadrul programului PsySpeaking, organizat de către ASPST, este gratuită!
- Capitolul 2. Eligibilitatea participanților
Participarea în cadrul acestui concurs se face la nivel individual şi este condiţionată de următoarele:
- Pentru a fi eligibili, vârsta participanților trebuie să fie de minim 15 ani;
- Persoanele care nu au împlinit 18 ani au nevoie de acordul părinţilor pentru a putea efectua înscrierea;
- Candidaţii trebuie să fie elevi sau studenţi înscriși în anul școlar/academic 2020‐2021 într‐o instituție acreditată de învățământ public sau privat din România.
- Fiecare participant trebuie să parcurgă programul din 12-13 aprilie din cadrul atelierelor;
- Capitolul 3. Condiţii
- Fiecare candidat trebuie să se înscrie până în 05.04.2020.
Formular de înscriere: https://forms.gle/qRS3er3Ye2mQGzFw8
- Participarea la atelierele care se vor desfăsura în 12-13 Aprilie 2021 este obligatorie.
- Înregistrarea discursului şi trimiterea acestuia la adresa psyspeaking@aspst.ro intră în responsabilitatea fiecărui participant.
- Logarea pe platforma Microsoft Teams se face cu numele complet (prenume_nume) al candidatului.
*Anexa 1 cuprinde formularul necesar pentru participarea celor care nu au împlinit 18 ani.
- Capitolul 4. Calendarul programului PsySpeaking
PsySpeaking |
Perioada |
1. Pre-event |
6 Aprilie 2021 |
2. Sesiune Q&A |
9 Aprilie 2021 |
3. Ateliere |
12-13 Martie 2021 |
4. Etapa 1 |
16-20 Aprilie 2021 |
6. Etapa 2 |
24 Aprilie 2021 |
- Capitolul 5. Etapele concursului PsySpeaking
- Etapa preliminară
După participarea la cele două zile de ateliere participanţii vor avea la dispoziţie 3 zile pentru a-şi pregăti discursul pe care trebuie să îl înregistreze cu aparatura proprie şi să respecte următoarele condiţii:
- Calitate video de minim de 360p
- Calitatea sunetului care să permită înţelegerea audio a acestuia
- Fundalul înregistrării să fie unul monocromatic, de preferabil alb.
- Durata înregistrării între 4 minute jumătate și 5 minute
Înregistrările se vor trimite la adresa de mail psyspeaking@aspst.ro, până în 16.04.2021, ora 20:00.
Pentru etapa finală vor fi selectate 10 discursuri și vor fi postate pe pagina de Facebook a ASPST, cu titlul discursului, numele participantului și instituția de învățământ din care provine.
* Listele cu participanţii și rezultatele se pot urmări aici. Cei calificați în marea finală vor primi un mail informativ sau vor fi contactați la numărul de telefon din baza de date.
- Etapa 2
Etapa finală, în cadrul căreia vor participa cei zece finaliști și cei trei juraţi va fi transmisă live pe Facebook. De data acesta, participanţii vor susţine discursurile în direct, în ordinea prestabilită, urmând ca mai apoi comisia de evaluare să desemneze câştigătorul, locul al II-lea și locul al III-lea. Locurile se stabilesc în urma clasamentului realizat de comisia de evaluare (80%) și a celui format de numărul de like-uri obținute la postarea de pe pagină!
- Capitolul 6. Premii
- Cel mai bun discurs va fi premiat cu un ticket de acces general la ediția Together a evenimentului TEDxCluj 2021, din 12 Iunie 2021.
- Ceilalți 9 finaliști vor primi tickete de acces pentru vizionarea evenimentului direct, prin live streaming.
- Toţi participanţii care completează formularul primit la încheierea atelierelor și trimit disursul înregistrat vor primi diplomă de participare, indiferent de rezultatul final.
- Capitolul 7. Precizări finale
Listele cu participanţii se regăsesc la următoarea adresă web:
- Programul se va derula în condițiile Regulamentului, care este obligatoriu pentru toți participanții. Prin participarea la acest proiect, se prezumă cunoașterea Regulamentului și acordul participantului, care se obligă să respecte Regulamentul și să se conformeze tuturor termenilor, condițiilor și prevederilor acestuia.
- Programul este organizat de către ASPST, organizație nonprofit, cu sediul în Timișoara, Aleea Studenților, Căminul 12, parter, Cod fiscal: 18795090, Inf.I.C.nr. 623/09,12,2055, dos. 556/PJ/2005.
- Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica Regulamentul, sub condiția înștiințării prealabile a participanților cu privire la orice modificare a vreuneia dintre prevederile acestuia, prin afișarea pe pagina web.
- Organizatorul își rezervă dreptul de a aduce actualizări la lista participanților, funcție de dinamica înscrierilor, de prezentul regulament și a altor factori neprevăzuți. https://aspst.ro/participanti-psyspeaking/
- Regulamentul este disponibil oricărei persoane sau autorități interesate, putând fi consultat pe pagina web sau obținut prin contactarea persoanelor indicate în Capitolul 8 (Persoane de contact).
- Orice nerespectare sau orice încercare de fraudare a Regulamentului duc la anularea dreptului de participare, descalificarea din cadrul Incubatorului, anularea automată a premiului câștigat sau la oricare altă acțiune permisă legal Organizatorului, după caz.
- Prin participarea la acest program, elevii / studenții își exprimă acordul ca datele lor, furnizate de aceștia spre prelucrare, să fie folosite de către organizatori conform termenilor de la paginahttps://aspst.ro/termeni. Organizatorii își rezervă dreptul de a folosi numele participanților în materialele de promovare. Programul poate fi suspendat în cazul apariției unui eveniment ce constituie forță majoră și încetează în cazul imposibilității Organizatorului de a continua, din motive independente de voința sa. În aceste cazuri, Organizatorul va fi exonerat de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale sub acest Regulament pe perioada suspendării sau în cazul încetării. Informații suplimentare despre drepturile și obligațiile GDPR puteți găsi pe site-ul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal: https://www.dataprotection.ro/.
- Eventualele divergențe apărute pe parcursul programului între participanți și Organizator vor fi rezolvate pe cale amiabilă.
- Capitolul 8. Persoane de contact
- Daria Alexia Ardelean (Coordonator PsySpeaking)
psyspeaking@aspst.ro / daria.ardelean02@e-uvt.ro; 0733021828
- Daniela Ionela Dăescu (Manager de proiect)
Ionela.daescu00@e-uvt.ro; 0747014948